Wall Street Journal : Negocierile au eşuat, iar Zelenski a cerut pregătiri pentru încă trei ani de război

Author

Categories

Share

La recenta rundă de negocieri, s-ar fi discutat despre crearea unei zone economice libere în Donbas. Ucrainenii şi ruşii ar fi fost de acord să-şi retragă trupele din acelaşi număr de kilometri, dar, apoi, Moscova a cerut să primească suveranitate asupra acestei zone demilitarizate, un lucru inacceptabil pentru Ucraina.

Ieri, Ambasada Ucrainei la Bucureşti a făcut o întâlnire informală cu jurnaliştii din România, iar MAS a fost, de asemenea, invitată. Din conversaţia avută cu domnul ambasador, reiese că Ucraina are unele limite de neîntrecut: teritoriile, care nu vor fi niciodată cedate şi recunoscute ca fiind ale Rusiei, centrala de la Zaporojie, pe care nu o vor lăsa ruşilor, şi apartenenţa Ucrainei la UE, o condiţie necesară pentru încheierea războiului.

De cealaltă parte, Rusia nu vrea să renunţe la teritoriile pe care le revendică – dar pe care nu a reuşit să le ocupe în atâţia ani de război – nu vrea trupe occidentale în Ucraina, vrea revocarea deciziei NATO de la summitul din Bucureşti, din 2008, privind viitorul Ucrainei şi Georgiei în NATO, şi mai are şi pretenţii ca Kievul să fie neutru în relaţia cu lumea externă.
În aceste condiţii şi fără disponibilitatea celor două părţi să facă concesii pe subiecte importante, este de înţeles de ce ucrainenii cred că negocierile eşuează, iar războiul va mai continua. Important va fi, însă, cum vor reacţiona SUA la acest context, dacă Trump îşi va schimba sau nu poziţia faţă de ajutorul oferit Ucrainei.

Monitorul Apărării și Securității


Descoperă mai multe la Curcubeul 🌈 The Rainbow | Romania

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Author

Share