Diversitatea, mărul discordiei între Biserici și ONG-uri. „Prima imagine care le vine în minte despre diversitate este cea sexuală”

Author

Categories

Share

ONG-urile minorităților sexuale și nu numai au reacționat vehement după ce principalele Biserici din România au solicitat Ministerului Educației eliminarea definiției diversității din noua lege și excluderea orientării sexuale dintre criteriile pentru care elevii nu pot fi discriminați.

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române și alte doisprezece Biserici din România au solicitat Ministerului Educației eliminarea a celor două articole referitoare la diversitate din noua Lege pentru învățământul preuniversitar, respectiv extragerea sintagmei orientare sexuală.

Unul dintre cele două articole de lege propuse pentru eliminare definește diversitatea, iar cel de-al doilea enumeră promovarea diversității între obligațiile de conduită ale cadrelor didactice, alături de unele precum exercitarea atribuțiilor cu profesionalism, decență, sprijinirea excelenței, respectiv asigurarea echității și a egalității șanse egale elevilor pentru progres în învățare.

Ambele articole de lege vorbesc de diversitate la modul general, fără vreo trimitere la cea sexuală.

În privința orientării sexuale, aceasta este inclusă între criteriile pentru care elevii nu pot fi discriminați în unitățile de învățământ și în activitățile organizate de acestea.

/romania.europalibera.org/

Author

Share

Descoperă mai multe la Curcubeul 🌈 The Rainbow | Romania

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura