Uniunea Europeană poate contribui la asigurarea securității Groenlandei, în cazul în care Danemarca ar solicita acest lucru, a declarat luni comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, avertizând că preluarea insulei arctice de către armata SUA ar însemna sfârșitul NATO, scrie Reuters.
Trump a afirmat în repetate rânduri, intensificându-și această retorică inclusiv în ultimele zile, că Statele Unite trebuie să dețină Groenlanda, o parte autonomă a Regatului Danemarcei, pentru a împiedica Rusia sau China să ocupe teritoriul arctic, situat strategic și bogat în minerale. Liderul de la Casa Albă susține că prezența militară americană în această zonă nu este suficientă.
Danemarca și SUA, ambele țări membre NATO, urmează să se întâlnească săptămâna aceasta pentru a discuta despre Groenlanda. Groenlanda și Danemarca au transmis că insula din regiunea arctică nu este de vânzare, dar Trump nu a exclus posibilitatea de a o prelua cu forța.
„Sunt de acord cu prim-ministrul danez (Mette Frederiksen, n.r.) că ar fi sfârșitul NATO, dar și pentru populație ar fi un lucru foarte, foarte negativ”, a spus comisarul Andrius Kubilius, pentru agenția de presă citată, în cadrul unei conferințe pe tema securității, desfășurată în Suedia.
Descoperă mai multe la Curcubeul 🌈 The Rainbow | Romania
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


















