Am pierdut totul: planuri, vise, case, persoane dragi. Am călătorit în trenuri de evacuare aglomerate, am dormit în subsoluri umede, am fugit la muncă sub bombardamente, am îngrijit răniți grav, am îngropat pe cei dragi, am scos cadavrele copiilor

traducere : «Am pierdut totul: planuri, vise, case, persoane dragi. Am călătorit în trenuri de evacuare aglomerate, am dormit în subsoluri umede, am fugit la muncă sub bombardamente, am înghețat fără încălzire, am îngrijit răniți grav, am îngropat pe cei dragi, am scos cadavrele copiilor de sub dărâmături… Dar nu-mi amintesc niciun caz de isterie în masă în rândul ucrainienilor.

Astăzi, toate fluxurile de știri sunt invadate de un nou trend rusesc – oamenii își întind mucii pe față în fața camerei. Doar din curiozitate antropologică, mi-ar plăcea să-i întreb de ce fac asta. Pentru ce?

Un bărbat sănătos plânge din cauza mărfii care a ars într-un depozit. De altfel, mărfii care a ars pe bună dreptate. Iar eu mă uit la el și îmi amintesc ultimele secunde din viața lui Alexandru Matsievski, cuvintele „Slavă Ucrainei!”.

Pe Sasha l-au împușcat niște nebuni. Neînarmat, de la distanță mică.

Îmi amintesc de tatăl lui Kamal din Ternopil, cum legăna la cimitir un mic sicriu alb cu fiul său de un an. Copilul a fost ucis de o rachetă rusă.
Îmi amintesc de bunicul din Saltovka de Nord, care locuia literalmente singur într-un cartier distrus. Bea apă din zăpada topită și gătea la focul de tabără de lângă intrarea în bloc.

Mi-e greu să-mi imaginez că acest bunic ar fi postat un videoclip în căutarea ajutorului sau măcar a compasiunii.

— Totul e în regulă, — le spunea bunicul jurnaliștilor străini.

Chiar ieri am văzut un clip în care dansează uimitor gimnasta de nouă ani, Sasha Pascal — fetița căreia i-a fost amputat piciorul în anul 2022, în urma unui bombardament lângă Odesa. Copilul a realizat imposibilul — a supraviețuit, a rezistat și s-a întors la sport.
Iar aici, lacrimi adevărate îi curg pe obraji unui unchi bărbos. I-au ars gențile chinezești din dermatin, în valoare de un milion sau un ahulion, nu contează.

Faptul că rușii de undeva din satele din Ural nu înțeleg legătura de cauzalitate dintre panglicile Sfântului Gheorghe de pe reverele puloverelor lor și depozitele în flăcări din apropierea Moscovei – măcar asta e de înțeles. Dar tinerii oameni de afaceri educați, din Sankt Petersburg, care, sufocați de plâns, întreabă „de ce ni se întâmplă asta?” – asta nu pot să înțeleg, nici dacă m-ați omorî.

— Trei ani am construit afacerea asta, — plânge o blondă pe Instagram, — iar pe bună dreptate, fără niciun motiv, au distrus-o.
„Fără niciun motiv. Fără niciun sens” – exact așa spune.

Măcar un singur grupuleț în care un rus să spună, în lacrimi: „Am creat și am condus o afacere într-un stat terorist, din impozitele noastre Kremlinul a finanțat ani de zile un război fără sens, cu acordul nostru tacit se ucid, se jefuiesc și se violează ucraineni.

Am luat sute de mii de vieți, am mutilat milioane de oameni, am distrus orașe, am incendiat spitale și școli. Am meritat toate astea”.
Dar nu. Nu am dat peste niciun astfel de fragment.»

via Armand Gosu